Programul pe care nu-l mai întreține nimeni

Multe firme au un program făcut pe comandă acum zece sau cincisprezece ani. L-a scris un angajat priceput, un nepot care se descurca la calculatoare, sau o firmă mică din oraș. Facturile, stocul, clienții — toate trec prin el, zi de zi.

Merge. Asta e partea bună, și tot de aceea nu se mai uită nimeni la el. Între timp, omul care l-a făcut a plecat, s-a mutat sau și-a închis firma. Programul a rămas.

Cât timp merge, nu e nimic urgent. Dar sunt câteva întrebări la care merită să aveți răspuns dinainte:

1. Unde e codul sursă? Pe calculatoare e instalat programul gata făcut. Codul din care a fost construit e altceva, și fără el nu se poate schimba nimic. De multe ori a rămas pe laptopul celui care l-a scris, adică într-un loc la care nu ajungeți.

2. Pe ce calculator rulează, și ce se întâmplă dacă se strică? De obicei e un anumit calculator din birou, cu un Windows vechi pe care nimeni nu îndrăznește să-l actualizeze. Dacă mâine cedează, primul lucru de aflat nu e cât costă unul nou, ci dacă programul se mai poate instala pe altul.

3. Cine are parolele? La server, la baza de date, la domeniu, la contul unde e găzduit. Uneori sunt pe o foaie în sertar. Alteori stau în e-mailul unui fost angajat, unde vin și facturile pentru găzduire.

4. Datele pot fi scoase din el? Clienții, istoricul facturilor, stocul — sunt ale firmei. Dar dacă singurul loc în care se văd e ecranul programului, sunt practic închise înăuntru. Merită încercat o dată: se pot exporta într-un tabel pe care să-l deschidă altcineva?

5. Ce face, de fapt, programul? În zece ani s-au strâns în el reguli la care nu se mai gândește nimeni: cum se calculează reducerea pentru un client vechi, ce se întâmplă cu un retur, ce număr primește factura. Nu sunt scrise nicăieri altundeva. Se văd abia când lipsesc.

6. Cine face următoarea modificare? Se schimbă o cotă de TVA, apare o obligație nouă de raportare, un client mare cere facturile în alt format. Programul trebuie modificat, iar termenul nu-l alegeți voi. Dacă nu știți pe cine să sunați, veți afla chiar atunci.

Ce înseamnă

Un program nu se uzează ca o mașină. Codul rămâne exact cum a fost scris. Se schimbă tot ce e în jurul lui: calculatorul, sistemul de operare, legislația, oamenii care știau cum merge.

Riscul crește în liniște. Fiecare an fără probleme face mai puțin probabil ca cineva să se uite la program, și mai scump momentul în care va trebui s-o facă. Iar momentul acela vine de obicei cu un termen: o lege nouă, un disc care se strică, o lună de închis.

Nici soluția care pare evidentă nu e sigură. Un program nou, scris de la zero, pierde tocmai regulile de la punctul 5 — cele pe care nu le mai știe nimeni.

Ce se face întâi

Aproape niciodată rescrierea. Întâi se pune programul la adăpost, ca să nu mai depindă de un singur calculator și de un singur om.

Concret, asta înseamnă:

• codul sursă se recuperează, cât se mai poate, și se păstrează într-un loc al firmei, nu al cuiva anume;
• programul se instalează din nou, pe un calculator curat — cea mai sinceră probă a stării în care se află;
• parolele și conturile trec pe numele firmei, cu acces pentru cel puțin doi oameni;
• datele se exportă într-un format pe care îl poate citi orice alt program, iar exportul se repetă regulat;
• regulile pe care le aplică programul se scriu, în cuvinte obișnuite, într-un document al firmei;
• abia la final se decide: rămâne cum e, se întreține mai departe, sau se înlocuiește pe bucăți.

Nu e un proiect mare. La capătul lui, firma știe exact ce are în mână.

Uneori concluzia e că programul e în regulă și merită lăsat în pace, cu o copie a datelor și cu un om care îl cunoaște. E un răspuns bun, și e mai bine aflat acum decât în dimineața în care calculatorul din birou nu mai pornește. Dacă vreți să aflați cum stă al vostru, scrieți-ne.